Vive la France en Roumanie! Achitam. Plecam.
In drum spre metrou, apucam pe Stavropoleus pana in capat si o cotim pe Smardan spre Biblioteca Nationala (fosta?).
O seara fara mari surprize, imi spun, cu gandul la “never ending” referatul pe care-l aveam de facut.
[Silvia] Abia ajunsesem acasa, dupa o zi isterica la birou. Cum se face ca EXACT in ziua in care am nevoie sa plec de la birou mai devreme se dezlantuie toate urgiile Apocalipsei asupra mea? Incep sa cred ca e un pic de conspiratie la mijloc. CS-ul, clientii, managementul, CIA, mafia siciliana, suna plauzibil. A doua zi plecam in vacanta, deci asteptam cu interes o seara linistita compusa dintr-un amestec gratios de vopsit par, baie de o ora urmata de inca ora de creme si alte oblojeli dermatologice, apoi ultimul episod din ultima serie The Wire. Omar a murit deja, cui ii mai pasa ce se intampla? Concluzia e ca echilibrul meu emotional era cel putin fragil la acea ora.
[Sanda] Surprizele insa, ca de-aia le si spune asa, par sa sara de dupa colt cand te-astepti… sa termini referatul.
Pe strada Smardan, la numarul 9, se gaseste un faimos club, loc, bar (?) bucurestean, Loggia.
Inauntru - muzica, antren. Afara - agitatie.
Trecem cu capetele intoarse pe langa ferestrele maaaaaari (ca ale oricarui loc de fitze care se respecta) si ne lungim gaturile spre domni si domnite care se foiesc cu pahare in mana, pe/printre canapele albe.
Ma opresc brusc si fac trei pasi inapoi. Nu scuip in san, nu era pisica neagra, era R. La platane.
Hoop-op. Party, zic. Lansare, ceva, mancare (supa aia nu m-ajutase cu nimic), cadouri (urmarind cu ochii niste domnite cu pungi de carton, una brand-uita Sephora, alta aurie, nu vad bine logo-ul).
Stati! Intram. E R inauntru, ce se intampla acolo, trebuie sa aflam, hai sa vedem!
Nu, nu, noi nu mergem, zic fetele care aveau o alta intalnire. Teee duuuuci? Razand.
Claaar. Eu intru. Pa.
Ma strecor fara probleme printre randurile de hostese si promotarite, caci locul era stramt si aglomeratia mare. Daca am spus “ma strecor”, sa n-o luati ad literam, intru cu capul sus, ca omul stapan pe sine, care stie ca locul lui e peste tot.
Eu ma descurc bine, sacul, mai putin.
Ah, am uitat sa spun ca in drum spre Chocolat imi cumparasem un rucsac de munte, de 80 de litri, pe care il taram elegant intr-o punga de plastic alba, patrata, in care se chinuia sa intre.
Daaar, cum la usa era inghesuiala, sperand ca nu-l observa nimeni, l-am smucit scurt de toarta printre picioarele de stofa si lycra si-a intrat si el. We made it. We both made it.
[Silvia] Ca orice fata, am si eu tabieturile mele cand ajung acasa. Pun geanta jos, deschid frigiderul, bag laptopul in priza si ii dau drumul, sting lumina de sus si aprind veioza, imi fac un “platouas”, ma asez in varful patului si browseresc pe TV pana mananc, asteptandu-mi mama din dotare sa se prezinte pentru a, si anume, ma vopsi. E momentul meu de liniste, nu imi pasa cum exact imi atarna sosetele sau daca imi ramane mancare in coltul gurii sau daca fac firimituri pe canapea sau daca vorbesc singura cu stirile de la televizor. Mica mea oaza temporara si casnica, eu cu mine, fara pretentii sau make belief, fara eticheta sau obligatii de vreun fel.
Burp.
[Sanda] M-am dus direct la pupitru, am lasat rucsacul langa o boxa, l-am salutat pe Robert care era sigur ca eram invitata la petrecere si-am sa raman. Nu era timp de pierdut. Cu aparatul intr-o mana si cu telefonul in cealalta ma duc direct la baie si sun.
- Alo, frate unde esti, alarma zero, gradul zero, party, am intrat la un party. Vino acum, aici, acum. La Loggia, fitze, platouase cu chestiutze, dame, parfumuri, treaba. Nu cunosc pe nimeni. E R la platane.
[Silvia] There goes my inner peace.
- Frate, esti pe prajitura, it's not gonna happen. Sunt cu un crac literalmente in cada, nici nu stiu de ce am raspuns la telefon, am mainile ude de la incercat dusul. Si da, apa e exact cum trebuie si eu stau in fundul gol in baie vorbind cu tine la telefon. Stiu, stiu, ce tare ar fi sa fiu acolo, zici ca e draguta mancarea? As servi un fonfleu, ce sa zic, dar asa cum ti-am zis, o fractiune de secunda mai tarziu si eram deja sapunita. Intra, du-te, mingle, fa poze sub fustele doamnelor, mananca un Quiche Lorraine si pentru mine, si nu uita sa treci pe la masa de gratuitati cand iesi. Si scriem dupa aia pe blog, da.
Unde ramasesem?
[Sanda] Ma intorc in mjlocul actiunii si pun la treaba aparatul. Nu, petrecerea nu era in toi, era doar o forfota continua in 2 metri patrati de culoar, pentru ca restul erau acoperiti cu canapele mari, nepractice, printre care ti-era greu sa te misti.
Podul ridicat in fata barului era si el ticsit de scaune (vezi foto - tablou “scaun cu margareta”) si de lume.
In mijloc, un podium lung acoperit cu gazon fals si margarete. Ia uite domnule, sa mai zici ca n-a intrat primavera-n case.
Langa platourile cu chestiutze nu prea era inghesuiala, si luata pe neasteptate de eveniment, parca imi trecuse si mie foamea.
N-aveam chef nici sa beau, voiam sa ma lamuresc ce-i cu petrecerea. In fata unui banner, domni si doamne isi faceau poze. Le-am facut si eu. Aha. Parfum. Aha. Nu cunosteam pe nimeni, dar absolut pe nimeni. Se vede treaba ca petrecerea asta era mult mai “targetata”, erau multe doamne si domnisoare, poate din lumea modei, poate din cele ce apar la televizor.
Silvia trebuie sa le stie. Silvia, cine sunt doamnele?
[Silvia] Intai sampon, dupa aia clatesc, dupa aia imi pun in par balsamul pe care il las sa actioneze cat ma ocup de restul corpului. Sunt dezgustator de tipicara, e amuzant intr-un fel. Ma gandesc fericita la prosoapele care ma asteapta cand ies din cada. Aspre si foarte absorbante, no frilly shit, vreau sa ma usuc, nu sa ma prefac. Ce o face Sanda acum?
[Sanda] Ori ajunsesem prea tarziu, ori se cam fumase, (de ce oare, nu era nici 10 inca), cert e ca a inceput deodata sa se cam goleasca (sau poate veneau in valuri), asa ca nu-mi prea tihnea cubuletul de branza cu strugure si tarta cu capsuni, mai ales ca ma luasera la ochi vreo doua domnite (poate dintre organizatoare), ca locul era mic si lumea se cam cunoastea cu toata lumea iar eu pozam de zor in stanga si-n dreapta mai calcand o trena, mai ciupind un varf de pantof – Doamna, pardon.
Booon, se-mputise treaba, eu eram dubios de singura si riscam sa fiu antrenata in vreo conversatie de complezenta cu PR-istele, R era la pupitru, nu puteam sa ne-ntretinem, asa ca am facut stanga-mprejur, mi-am luat sacosa de langa boxa, l-am salutat pe R si m-am indreptat cu un zambet larg spre iesire catre un domn care astepta cu 2 pungute de carton in mana. Eu intind deja mana, doar ca domnul, pas, ii face semn domnisoarei de langa.
Hait, zic, taci ca n-au nimic pentru mine.
Domnisoara se intoarce spre mine, ma masoara si-mi da o singura punguta, pe cea aurie. Bine si-asa, sa scap de-aici odata.
As mai fi zis eu, “da’ ce dom’le, la noi si give-aways-urile sunt pe pile, pai ce-ar zice domnul Marc Jacobs dac-ar afla?”, da’ n-am zis, ca-l aveam pe ala micu de 80 de l in zgarda si nu se facea. In punguta, o cutiuta, parfum pentru furnicuta.
Da’ de mirosit, mirosea bine. Au revoir.
La rubrica orhidee.
Ooo, da, sa nu uitam orhideele, doar ca de data asta au fost margarete. Capacul sticlutei e de vina, altfel, orhideele nu se rateaza. Se stie.
Le rating
Pentru ca spatiul a fost atat de neinspirat folosit incat nu puteai sa stai nici cum, nu pot sa zic decat… "Scuzati-ma, mi-ati calcat palaria in picioare."
[Silvia]
- Ce faci ma, de ce nu ai asteptat sa te vopsesc?
- Se facuse tarziu si mi s-a facut somn.
- Pai hai ca te fac acum.
- Nu vezi ca abia am iesit din baie?
- Pai nu dureaza mult.
- Am parul ud.
- Nu conteaza. Te-ai suparat ca nu am venit mai devreme?
- Nu. Da' nu mai am chef acum. Tata zice ca arata mai bine asa.
- Mda, nu arata rau.
- Lasa ca mi-l intinzi dupa ce ma usuc.
- Bine.
