[Silvia] De unde sa incepem... De exemplu de pe Calea Victoriei. Plecasem de la birou in masina personala a unui nou coleg de birou (buna, Eduard!), cu scopul foarte clar de a merge sa achizitionam un iepuras. Viu. De companie. Insa asa cum stim foarte bine ca socoteala de acasa nu are nici o treaba cu mafia din targ, din cauza traficului infect Sanda a hotarat sa coboram din masina, sa mergem sa cautam o librarie si sa ne petrecem seara jucand Risc. Zis si ne-facut, evident, pentru ca trecand pe langa hotelul Novotel, Sanda a observat pe frumoasa terasa deschisa o petrecere in plina desfasurare. Tupeul din dotare neavand nici un fel de limita, m-a tras de mana, a trecut nonsalant de baiatul de la receptie intreband "Cum se ajunge in foyer?", m-a tarat prin doua filtre de hostesse imbracate la 4 ace, mi-a aruncat cartea de vizita in bolul de la intrarea la cocktail si a avut timp sa imi si reproseze ca hanoracul meu cu insigne cu capete de morti "...nu se face!". Brusc, eram in mijlocul unei petreceri data pentru agentiile de turism. Si noi nu lucram in turism. Dar bufetul arata bine.
Deci in seara asta o ardem caraibian...
Sanda ca la ea acasa...
... Silvia ca la altii acasa (adica usor pe stres).
Feng shui nene... sa ne simtem bine.
It's all about the attitude
[Sanda] Staif, rochii, expati, mese aranjate ca de Revelion, pahare pline cu vin. Unde ne-am si oprit.
- Alb sau rosu?
- Alb si eu.
Ma intorc si dau cu ochii de Ionut, un fost coleg de radio.
- De cand lucrezi tu in turism? ma intreaba.
- Dar tu?
Asa am aflat cine erau invitatii, dar nu si cine a organizat petrecerea si cu ce ocazie. Ne-am prins mai tarziu, perspicace fiind. Pe Ionut l-am parasit urgent. Relatia noastra colegiala n-a fost una armonioasa, nici eu nici el nu cred ca avem amintiri placute. Era voce de promo la radio, el ma calca pe nervi sistematic, eu ii dadeam teroare.
- Ionut, uite cum facem, te duci tu frumusel acasa, repeti textul in fata oglinzii si vii cu el la mine inregistrat de 50 de ori pe caseta. Ok? Daca nu, iti fac scaunul asta guler. And I mean it!
Am dat o tura “de control”, n-aveam cum sa trecem neobservate, eram atat de “din alt film”. Bonsoir, bonsoir, comment ca va?
Cu atitudinea omului caruia “i se cuvine”, ne-am facut turul de onoare si ne-am retras pe terasa. Sa mai rada si Silvia linistita si sa mai scape din jena in paharul cu vin.
Eram acolo. Eram de-acolo.
Silvia si noii ei prieteni
La-mpinge-tava
Toga, toga, toga!!! Err... wrong party.
[Silvia] Oficial, petrecerea era in ceea ce se numeste toi (Sanda, de unde provine cuvantul asta?). Bausem deja un pahar de vin, imi revenisem din jena brusc si mi se facuse foame. Sanda a plecat printre invitati sa faca poze (ati fi surprinsi de cat de prietenosi sunt oamenii cand vad un aparat foto), asa ca eu m-am uitat un pic la spectacolul de pe scena (un domn foarte simpatic cu un repertoriu de invidiat, cu melodii de la UB40 pana la Shaggy si tobe Calypso) si am purces spre bufet. Impartit in doua parti, rece si cald. S-au remarcat salata cu creveti si calamar si cartofii dulci in sos de nuca de cocos.
De mare exceptie...
Daca doriti sa revedeti... Orhideea Salbatica
In acelasi registru, cocktail-urile caraibiene au facut si impresie vizuala, si gustativa. Sanda a refuzat sa intre in trenuletul de Conga, desi eu am insistat ca va fi un instantaneu foarte reusit... Terasa a fost oricum "la piece de resistance", cum ar spune niste domni pe care i-am cunoscut mai tarziu la petrecere. Un pahar de vin, un cocktail intr-o nuca de cocos, o lumanare si peisajul urban... Am o singura sugestie: sa se puna niste pernute pe balustrada, era cam rece piatra la acea ora tarzie.
Si la masa nu vorbim...
... dar la dans ne-ghesuim.
Friends will be friends...
[Sanda] In timp ce Silvia statea la coada la bufetul cu mancare (da exact, era coada oameni buni), eu am plecat in recunoastere. Ma miscam natural cu aparatul foto lipit de fata. Ici un domn indesat cu peruca blonda se rostogolea pe ring ca un buldog, dincolo domnite la deux piece plangeau ca au citit X pagini de Excel toata ziua, pe scena Black Scorpion, un solist de reggae din Caraibe (pe care-l stiu bine din alt loc, dar sa nu insistam) instiga fetele la dans. Playlist complet, total: Lambada, Meneaito si tot bullshit-ul de 90's.
Shake Jah ass!
Si cum aruncam de pe terasa rotocoale de fum in capul trecatorilor, ma trezesc luata in obiectiv.
- Cred ca esti cea mai excentrica de-aici, imi zice fotograful profesionist.
- Normal, cred si eu, auzi da' ce petrecere e asta?
- Hahahaha, e tare asta, nici eu nu stiu, m-au angajat astia sa fac poze.
Silvia este in sfarsit in elementul ei, si-a inghesuit farfuria in 50 de cm de masa cu niste “costumati”, in timp ce eu le prind cu camera fiecare dumicat care le aluneca pe esofag. Surprind o domnita care se furiseaza cu un ananas mare pe o farfurie.
Ca o leoaica cu pulpa de gazela in gheare se infrupta lacoma.
Sa n-o vada nimeni, sa nu-i ceara, sa inghita tot.
Al meu! Al meu! Al meu! Al meu! AL MEEEEEUUUU!!!!!
Ne distram, ce mai, dar chiar sa devenim VIP-uri la petrecerea asta nu ne asteptam, dar cum succesul nu-i ocoleste pe cei cu adevarat speciali, momentul de glorie se apropia cu pasi mari, mai-mai sa ne calce.
Are si tupeul o culme. Stim pentru ca am fost acolo.
[Silvia] Si cum deja ati vazut ca nu ne-am jenat deloc sa socializam, doar eram la o petrecere, nici nu stiam ca urmeaza sa socializam cu S mare... Cum stateam noi doua si beam linistite un cocktail, cocotate pe balustrada terasei si facand conversatie intelectuala despre experimentele sociale de ieri si de azi, vine la noi un domn simpatic si ne spune intr-o engleza perfecta, dar cu accent frantuzesc: "Please be careful, I am the manager of this hotel and if you fall off...". Abia asta era dragut!
Party crashers, meet hotel manager. O, da!
We are SOOOOOO IN!!!
Domnul se numeste Philippe, este extraordinar de simpatic, ne-a facut cunostinta si cu arhitectul care a proiectat hotelul si chiar cu cativa domni veniti in vizita de la Accor din Franta. We were partying with the right crowd. Sanda a ignorat rugamintea mea de a afla macar numele unei agentii de acolo, stiam ca o sa ne intrebe unde lucram, dar ea a preferat sa mizam pe sarmul personal si a mers. Am facut chiar si schimb de carti de vizita! Noroc ca de publicitate e nevoie in toate domeniile. Respect pentru un management foarte simpatic, foarte bine crescut si foarte primitor! We loved meeting you, and that's no lie.
Les stimables monsieurs
Ce frumuooooooossss!
[Sanda] Completare... Lipsesc un minut si la intoarcere o gasesc pe Silvia singura. Maleureusement, les amis francais etaient deja partis. Un costum baga capul pe terasa, nu-l mai vazusem.
- Aaa, asta-i Bruno, imi arunca Silvia cu un aer de parca erau prieteni de-o viata.
Oooo, pardon!
En fin, “The End”
Ne-am conversat cu monsieur Philippe, care ne-a servit o scurta lectie de viata:
-You have to know that beside work in life you need a bit of luck too, everything you do is useless without a bit of luck, let's say 20, 30 percent of success is luck.
Merci beaucoup, don't worry, look at us...
Am avut ceva emotii la tombola, ei bine da, nu degeaba pusesem cartile de vizita in bolul de la intrare, era o tombola cu premii. Nu, n-am castigat noi excursia in Tunisia, Balboa, Patagonia sau Tenerife. Nu stiu pe unde scoteam camasa daca se intampla... pe de alta parte, Philippe era omul nostru.
- Ca va Silvie?
Era timpul sa spunem “Au revoir”, sau poate nu era, dar ne-am gandit noi sa plecam. Am intrebat hostessele “Unde e Philippe?”. Masurandu-ne neincrezatoare de sus pana jos ne intrebau:
- Philippe Drivon?
Mais biensur... Nu l-am gasit, am mai facut niste poze in holul de la intrare si am pornit-o agale pe Victoriei.
Free stuff
Nous vous poupons!
Noaptea e tanara, iar de idei nu ducem lipsa.
Le rating:
Avand in vedere ca aceasta a fost prima noastra actiune, si datorita calamarului, terasei si lui Philippe, acordam acestei petreceri distinctia de "Petrecere de jos palaria!".
